Feeds:
Posts
Comments

Archive for the ‘PK [stands for personal crap]’ Category

Back to RO. Romanian text follows.

Aseara am fost la botezul Oanei/Dan/Mati. 6 mai 2017.

Este acea perioada din viata de ceva timp – cand toata lumea se casatoreste, face copii, pot sa numar pe degete prietenii care nu au facut unul dintre cei doi pasi. Si intr-un mod bizar cand ma uit la viata mea nu pare ca voi avea prea curand o directie inspre asta.

Citeam azi un articol despre burn-out si cum interpretarea lui psihanalitica ar fi ca nu poti sa te accepti facand nimic, therefore wasting life. Always on the rush towards the next thing. Mi se pare ca si eu am trait asa destul de mult timp. Insa, nu stiu de unde sau de ce, s-a schimbat ceva in mine. Am inceput sa crave dupa vacante, dupa timp liber, dupa timp cu prieteni, dupa timp sa citesc o carte, o baie lunga si efectiv timp pentru mine. Catre prieteni spun ca am inceput sa imi doresc o viata. Cam asta e perspectiva.

Si am tot revazut filmul asta aseara. Am revazut oameni si felul in care si-au legat familiile, franturi din viata lor, oftat, nemultumiri, parca mai mult decat niciodata.

In mod surprinzator, oameni ale caror cupluri mi se pareau ideale s-au dovedit a fi oameni, pana la urma, si nu exista nimic mereu fericit nici la ei. Tristetea unei masti de “asa trebuie sa fie”, care de multe ori vine cu pachetul destul de judgmental ca ai 29 si lipsa perspectivei unei familii.

Probabil eu, Raluca a lui Adi si Ralu, eram cele mai independente figuri de acolo, fiecare dintre noi cu o alta poveste, si m-a lasat cu o serie de intrebari, pana la urma. Eu nu ma simt lasata in urma. Chiar cred ca mi-am jucat cartile foarte frumos pana acum. Si, indeed, chiar vreau sa schimb ceva, ma raportez din ce in ce mai diferit la work decat pana acum.

Cand Dan a luat microfonul si s-a pierdut, multumind de cel putin 5 ori ca suntem acolo, in interval de un minut, a tinut sa isi salute copiii din copilarie de la bloc si sa le spuna “nu vom pune manele”. So it got me wondering. M-am gandit la Josian, m-am gandit la articolul cu “why you should date a jerk”, si da – Josian intra la jerk, chiar daca nu in sensul de baza, ci profilul pe care si l-a facut prin toate problemele pe care si le-a creat mergand prin viata si creandu-si juniori fara sa isi doreasca o familie. So poate ca relatiile nefericite sunt acolo doar ca sa intelegem care este limita noastra de toleranta. Si da, in prezent cineva este nemultumit ca jumatatea actuala fumeaza, sau ca uita sa se spele pe dinti dupa ce fumeaza, ca nu spala vase, nu duce gunoiul, lasa haine imprastiate prin casa sau nu are timp suficient pentru lucurile pe care ti le-ai dori sa le faceti impreuna. Sau este un jerk si inca nu ti-ai umplut paharelul ca sa move on. Cine mai stie. Doar ca aseara am inteles de ce Oana pentru Dan e un inger. Si am inteles si de ce pentru Oana Dan este acela. Pentru ca in fond conteaza doar sa zambiti impreuna si sa stii ca te poti baza pe omul de langa tine. Nimic mai mult nu este necesar pentru o relatie fericita.

Si pe atat de simplu, pe atat de complicat.

 

Read Full Post »

Another great coaching article from Rob today.

Everything takes less time when you know what to do. Knowing allows us to move through our days more effectively and end them with a level of confidence that we did what we should have. On the other hand, anything we let linger in the back of our minds distracts us.

Any decision we fail to make adds to the collection of crowded what ifs and what shoulds. We stand in a perpetual state of not knowing. Even the smallest decisions cause us tension.

Having a clear mind makes us peaceful.

Just think about it. It isn’t always about business. The decisions we make in our personal life are just as critical. One of the ways to look at your relationship with decisions is to look at your weekends.

Are you someone who, on a Saturday morning, would turn to your significant other and ask “What do you want to do today?” Of course, neither of you really knows or wants to commit. So you pretend to relax and scroll through your phone, emails, TV, whatever. Eventually though, the day slips away. You never decided to do anything. You feel guilty for wasting it rather than relaxed. But the real loss is this, if you had DECIDED to relax and have a lazy day, you wouldn’t feel guilty at all.

Isn’t it amazing?

Read Full Post »

Past

My dear reader,

I wonder how often do we cheat on ourselves. Today I had a recurrent thought from the past, reminding me of the myself I was a couple of years ago, when I used to describe myself as running while the other just have a walk. It has been indeed true for long, even after my car accident I continued to keep myself running, and I slowed down.

I said it earlier in my life and my present experience comes to confirm it again – If it’s not a YES feeling from the beginning, it’s NOT a MAYBE, it’s a NO. The rest are just hopes, imagination, wishes, investments.

With all my rationale, I believe more and more that emotions are the ones that keep us going. But how is it when you conclude it’s a bad investment and you keep on going. Just as gambling and hoping the next experience will be so positive that it will make it all worth it But it’s not. And it keeps on going. Loving and caring. I believe it is called cheating. And it hurts more than it’s hurting outside.

I feel more alone with you this way than I feel alone. My solitude is more pleasant and, mostly, more sane. It may sound odd, I am sorry, but it is sincere from the bottom of my heart.

And my question is, it’s not all about the financials and commitments and hopes and beliefs, the person continues to be a small-paced, and hurtful, what do you do?

I tell you – pack your things and move on. Replay your cards right, as time never stands free.

Don’t cheat on yourself and don’t cheat others either.

The moment you become aware you shouldn’t be able to pause it any more. Take it further and re-become an action taker.

Let tomorrow get back into its pace and open a new chapter. No matter what follows, it will be better than wondering what if.

My biggest hugs to you, my dear.
Happy birthday.

 

Read Full Post »

 

In business, when sales are low, you can have as many meetings as you want, seek as many new ideas as you want, but if you’re not out selling, you’re not going to solve the revenue problem.

In survival training, you’re taught that “movement is life.” The military says this, too. Nothing gets you into trouble faster than sitting still or freezing in place. Say it to yourself right now. Movement is life.

We often mistake “busy” for “movement.” But busy is more a state of how you manage your options and choices.

Even if you attempt an action or movement and you fail, you’ve done something. What could come next is adapting (learn from what you experience) and then make another attempt. What’s the best that could happen?

 

Read Full Post »

We all have to start where we are in life. You might not know everything, but you know how to contribute in SOME way. This is a really powerful “secret.” If you know that you can start where you are in life and in the universe, you’ll get ahead. Here’s the key to that.

The Little Drummer Boy

It’s the “Little Drummer Boy” option. The song is about a kid faced with not having any money and being told “Hey, here’s a King. What kind of gift will you give him?”

The Drummer Boy’s all like “I don’t have anything to give this guy.” He’s thinking “Oh crap. Here’s this king and I have no idea what to give him for a gift.” Everyone says back, “Well duh! Play your drums for him.” And the king (who’s a baby) is all into it.

Do what you know how to do. Start where you are with what you KNOW how to do.

Read Full Post »

Corespondenta Mihai Eminescu – Veronica Micle (XV) – ultima scrisoare. (fragment)

“(…) Nu risipi partea cea mai buna a vietii si a inimei d-tale pentru un om care nu e vrednic sa-ti ridice praful urmelor si crede-ma odata in viata cand iti spun marele adevar, ca cel ce nu e-n stare a se iubi pe sine, nu e-n stare a iubi pe nimenea. Va fi poate ca orice organism o jertfa a instinctelor sale fiziologice impreunate c-o idee fixa. dar cand un asemenea om ca mine va cerceta cenusa din inima lui, va vedea ca nu exista inca nici o scantee, ca totul e uscat si mort, ca n-are la ce trai, ca taraie in zadar o existenta care nu-i place nici lui, nici altora. Nu cred nimic, nu sper nimic si mi-e moraliceste frig ca unui batran de 80 de ani. Dta traiesti si eu sunt ucis – ce raport poate fi intre noi?

De aceea lasa amaraciunea de-o parte, bucura-te de-o viata care va fi frumoasa inca, pentru ca ai devenit o femeie demna, pentru ca astazi esti ceea ce ar fi trebuit să fii totdeuna dupa dispozitiile Dtale generoase si dupa spiritul de adevar pe care-l ai. Parerea de rau de a-ti fi cauzat Dtale dureri e singura parere de rau pe care-o am… Te rog iarta-mi-le cu atat mai mult cu cat mai mult cu cat eu n-am nimic de iertat, cu atat mai mult cu cat de la Dta n-am vazut decat bine.”

Read Full Post »

De multe ori suntem victimele unei lupte interioare pe care cei mai muiti nici nu o recunoastem, chiar si atunci cand ne afecteaza intr-un mod dramatic.
Desi oamenii cauta, in mod constient, fericirea, pot avea nevoie de un anumit grad de disconfort pentru a-si mentine un echilibru interior. Nevoia inconstienta de a sabota intentiile bune ale unei persoane poate explica diverse dificultati obisnuite, inclusiv cheltuieli exagerate, teama de situatii noi, alegeri romantice care frang inimi si esecuri profesionale.
Este posibil sa fi avut o banuiala in legatura cu aceasta dependenta si sa fi observat ca uneori te opresti inainte de atingerea scopurilor urmarite (ai o relatie cu o persoana nepotrivita, alegi o cariera care iti provoaca frustrare si nefericire) sau, atunci cand iti atingi scopul, il sabotezi intr-un mod inexplicabil (gasesti persoana potrivita, dar te certi cu ea sau o indepartezi; alegi slujba perfecta, dar nu poti face fata termenelor-limita; pierzi cateva kilograme, dar le pui imediat la loc).
Este posibil sa te fi simtit pus in dificultate atunci cand ti-ai atins scopul si ai realizat ca acel succes nu-ti aduce fericirea la care te asteptai. Poate ca scopul s-a pierdut pe parcurs sau satisfactia ta a fost diminuata pentru ca ai inceput sa te gandesti la alte dorinte, ramase neindeplinite. Sau poate ai suferit o pierdere personala insemnata, si consideri ca iti este foarte dificil sa-ti revii din punct de vedere emotional, chiar daca a trecut mult timp de atunci. Poate ca esti o persoana sanatoasa, cu o cariera de succes si relatii bune si doar te simti nervos deprimat si lipsit de energie.
Nu inseamna ca te simti in mod constant nefericit sau frustrat. Vrei sa te bucuri de viata ta si nu-i de mirare ca exista si momente cand te simti fericit. Dar, daca ai o predispozitie spre nefericire, trebuie sa-ti produci un fel de disconfort pentru a mentine un echilibru interior.

Fiecare copil isi doreste si are nevoie sa fie asemenea celui care il iubeste si are grija de el. Atunci cand adultii importanti din viata lor nu sunt disponibili, cand sunt pedepsiti sau cand parintii au asteptari prea mari de la copiii lor, cei mici, inconstient, dar ferm, resimt si ei nefericirea in ceea ce priveste faptul de a iubi si de a fi iubit. Mai tarziu, fara sa realizeze ca, periodic, incearca sa devina fericiti, isi recreeaza aceasta stare de nefericire. Acest amalgam de nefericire si fericire persista la maturitate si este responsabil de dependenta de nefericire care poate submina intentia de a cauta fericirea si implinirea.
Motivul pentru care schimbarea pozitiva este posibila consta in faptul ca nu-ti pierzi niciodata setea innascuta pentru adevarata placere. Aceasta placere adevarata poate fi gasita atat in certitudinea interioara ca iubesti si esti iubit, cat si in actualizarea alegerilor constructive si adecvate.
Placerea reala iti sporeste intotdeauna cheful de viata – nu este niciodata daunatoare, tie sau celor din jur, si se opune mereu dependentei de nefericire.

Exista o multime de modalitati prin care oamenii nu reusesc sa devina persoana care isi doresc sa fie si sa nu traiasca viata pe care o viseaza.
Anumite experiente din primii ani ai vietii pot avea insa legatura cu abilitatea de a face imbunatatiri importante si de durata, trebuie sa recunosti si sa intelegi motivele care te opresc sa obtii fericirea.
Copiii se nasc optimisti, isi iubesc parintii si cred ca acestia sunt perfecti si total devotati lor. Cei care te-au ingrijit au facut tot ceea ce le-a stat in putinta, cu siguranta, si nu ti-au dorit decat binele. Ca sa iti poti schimba viata in bine trebuie sa intelegi de ce si in ce mod efectele acestor experiente te influenteaza astazi.

Confuzia dintre fericire si nefericire

Toti copiii vin pe lume optimisti in ceea ce priveste relatiile interumane, isi adora parintii si cred ca tot ceea ce experimenteaza ei, atat bune, cat si rele, reprezinta o exprimare a dragostei de care au nevoie, pentru ca asta isi doresc parintii de la ei.
Daca doresti sa-ti imbunatatesti calitatea vietii, primul pas pe care trebuie sa-l faci este sa intelegi de ce nu esti stapanul propriului destin. Simplul adevar este acela ca o existenta nefericita se datoreaza indeosebi faptului ca dragostea pentru parinti te-a facut sa confunzi fericirea cu nefericirea.
Ai fost un imitator
Dar ai venit pe lume cu un talent uimitor. Chiar daca nu ti-ai vazut vreodata chipul, ai putut copia gesturile tatalui tau. Spre exemplu, daca tatal tau a deschis gura sau a scos limba, i-ai copiat expresia si gesturile.
Dorinta de a fi ca parintii tai nu s-a oprit doar la asemanarea cu ei. Pentru ca iti adorai parintii si ii considerai perfecti, iti doreai sa fii exact ca ei. O modalitate de a fi ca ei a fost sa te simti la fel cum te faceau ei sa te simti. Atunci cand plangeai pentru ca iti era foame sau erai obosit, iar parintii tau te hraneau sau te ajutau sa dormi, ti-ai creat nevoia puternica de a te trata pe tine insuti si pe ceilalti cu aceeasi dragoste si devotament. Fericirea interioara – convingerea profunda ca sunt iubitori si iubiti – este reafirmata in mod continuu de catre sensibilitatea parintilor, pana cand aceasta devine de nezdruncinat.
Dar ce-ar fi daca, in ciuda tuturor intentiilor bune, parintii nu-ti pot raspunde nevoilor emotionale pentru ca nu le-au inteles sau au fost impiedicati, dintr-un anumit motiv, sa le satisfaca? Cele mai mari esecuri sunt determinate de abandonarea copiilor fericiti, de asteptari prea mari de la ei sau de respingerea lor.

Legatura dintre a fi lasat sa plangi
si nevoia de nefericire pentru a te putea simti pe deplin fericit

Exista un sfat popular sa iti lasi copilul sa planga in ideea ca tristetea nu dauneaza, ci le intareste caracterul. Ca toti bebelusii, ai fost obosit sau ai fost prea stimulat si ai avut nevoie de putina afectiune care sa te ajute sa te relaxezi si sa dormi. Cand erai copil, plangeai din aceleasi motive ca acum, cand esti adult – pentru ca erai nefericit.
Daca plangeai cand erai pus in patut ca sa adormi, iar parintii te lasau sa plangi singur, absenta lor te facea sa fii si mai trist, deoarece certitudinea de a fi iubitor sau iubit, era distrusa. Dupa aceea, plangeai din doua motive total diferite. Sufereai inca din cauza disconfortului creat de oboseala, de indigestie, sau din cauza altor forme de stres. Mai rau chiar, te simteai ingrozitor, pentru ca oamenii pe care ii iubeai si ii adorai mai presus de orice nu iti veneau in ajutor.

Read Full Post »

Older Posts »