Trecut

Am doar 19 ani. Bine, fara cateva ore, in cazul in care informatiile pe care le detin in aceasta privinta ar fi corecte. Irelevant.

Ideea e ca nu ma incalzeste nici de data asta cu nimic. Nu ca ar fi iesit din comun, dar mi-as fi dorit sa ma fi simtit altfel – fericita. Macar acum. E penibil cand se bucura altii in locul tau, iar tu ramai la fel de rece, dezamagire, scarba.

Nu, normal ca nu totul se invarte in jurul unei simple zile. Ma leg de ea ca sa imi vars amarul. Rectific, sa incerc sa ma eliberez din o mica parte din ceea ce simt. Mi se pare mult chiar si asa. In fine.

Inca mai am momente cand ma oftic pentru ca imi doresc ceva atat de tare si cand, in sfarsit, l-am obtinut, nu mai inseamna nimic pentru mine. In opinia lui, ar trebui sa imi doresc lucruri marunte si atunci ar merge. In realitate, nici macar atunci nu mi se aplica.

Stii momentele aparent banale cand parca timpul se opreste pentru o fractiune de secunda si stii ca acea imagine iti va ramane intiparita in minte cu mult mai accentuat?

Ei bine, ce faci cand imaginile devin obsedante si le vezi de fiecare data cand inchizi ochii, sunt acolo in orice moment, indiferent unde ai fi, indiferent cu cine?

Cel mai greu e ca nu e doar una. Numai doua, dar se succed atat de brusc, incat infige un pumnal in cutia-mi craniana de fiecare data cand schimba cadrul. E imaginea lui pe marginea patului intr-o sambata dimineata si este el, lipit de spatele meu, pe perne, in mijlocul camerei; ii simt respiratia, pulsul nostru e rapid si ma doare. El – la marginea patului, in sezut, eu – intinsa pe spate si privindu-l. El, in spatele meu, atat de aproape, atat de departe. El – privind in gol, eu – privindu-l pe el. El, intorcandu-se catre mine. El – cu privirea pierduta, eu – cu mana intinsa catre el. El… ma priveste si imi spune ca o sa vad ca totul o sa fie ok. Cum ok? Mana mea il trezeste din reverie si ii aduce privirea catre mine. “O sa fie ok.” El imi strange mana si imi zambeste. Stiu si imi pare rau. Sunt fraiera si nu vreau sa ma vindec. Inchid usa dupa mine si plec. Vreau sa ma cauti si sa ma gasesti, dar cele trei minute au expirat. Max Maximalul. Am pierdut.

Patetic.

Imi provoc scarba. Scarba aprobativa si ironica. Cat de clara am ajuns. Vreau sa trag din nou din oglinda de buzunar, vreau Ascona aia verde inchis si vreau sa fugim odata, indiferent de cati pumni mai am de incasat sau

Chasing or being chased?

Totul se invarte. Acelasi cerc care se intoarce din nou si din nou. Aceeasi durere si aceleasi lacrimi ce se vor varsate. Aceeasi durere, doar ca intr-un alt ambalaj.

Cum era cand vedeai perfectiunea? Cum e sa fii atat de confuz incat sa nu mai recunosti? Daca ai fi aici, daca doar as ramane aici, ai ramane si tu aici, sa uitam?

A trecut atat de putin timp, dar il simt atat de departe.

Cum incepem sa vorbim de schimbare cand ea nici macar nu s-a produs.

Cat de importanta e gandirea in alegerile noastre. Cat de bizar, da, ca m-am schimbat atat in atat de scurt timp. Ca am lasat sa iasa. Si mi-e dor de zilele astea.

Cateodata vorbim prea mult. Nu imi place sa vorbesc, prefer sa comunic pe alte cai, dar oricum, tot impotriva lor incepi sa lupti, impotriva ta.

Long time no see.

Da, stiu.

Desigur, precum o prietena insista sa imi sublnieze – viata mea se continua in ritmul unui film cu foarte multe planuri, cu o actiune foarte ampla si personaje bine conturate.

Sunt mandra posesoare a unui tatuaj. Rectific: obisnuiam sa fiu. De curand am ales sa renunt la el. Numai ca lucrurile nu stau ca atunci cand incerci sa te descotorisesti de un obiect. Situatia e cu totul alta. In cazul meu am avut de ales intre doua lucruri care inseamna enorm pentru mine. Si am ales.

Tatuajul mi l-am facut pe 3 martie in urma cu 4 ani. A venit in urma unui proces de gandire cel putin la fel de indelungat. Erau trei simboluri chinezesti care semnificau Comedy&Tragedy. Reprezentant toujours pour moi – nu e nevoie de explicatii suplimentare.

Da, am reusit sa ma inscriu. Nu pot decat sa sper ca ma voi numara printre cele 5 persoane care vor ocupa acel loc, indiferent de ce ar insemna asta.

Operatia a fost dureroasa. De fapt, au fost 2 pana acum – cu laser. Am avut senzatia ca se da timpul inapoi si sunt pe acelasi pat pe care eram atunci cand el imi facea tatuajul.

Imi aminteam apoi cum era inainte, cand el isi pregatea instrumentele. Imi amintesc felul in care statea pe scaun, cu picioarele incrucisate in jurul piciorului din dreapta al scaunului si cat de mult m-a calmat imaginea asta – era pozitia in care si eu ma simteam cel mai confortabil pe un scaun si nu mai vazusem pe nimeni vreodata sa adopte acelasi stil. Am redescoperit apoi ca am urmat acelasi liceu. Imi cunostea majoritatea profesorilor. Fusesera si ai lui. Atelerul lui era intr-un subsol foarte obscur al unei case in care locuia. Aici era si calculatorul lui.

Mi-a facut tatuajul cu sub 50% din pretul pietei, fara vreun acord al parintilor. Am vazut in privirea lui retinerea. Avea nevoie de bani. Se lasase de meserie de cativa ani. Mi-a zis. Eu gasisem numarul lui pe o foaie sfasiata de vreme si cu caracterele sterse pe un zid de la Universitate. Eram aproape sigura ca nu va mai fi valabil, dar am vrut sa ma asigur ca nu ratez sansa. Mi-a raspuns si mi-a spus da.
Strangeam bani de un an si ceva si inca nu aveam suficienti, dar o parte din colegii de clasa m-au ajutat.

Era Miercuri. M-am intalnit cu el la Armeneasca. Incepeam orele de la 12:30. Era inca dimineata. Cand am terminat, era 12:20, iar eu ma simteam cel mai fericit om de pe pamant. Ma simteam implinita, eram libera ! Raspandeam fericire in toate partile, vroiam sa strig tuturor ca il am, e al meu si nimic nu il mai poate lua fara sa ma ia si pe mine. Suntem impreuna, e al meu. Mi l-am dorit si il am. Atat. Divin.

Am primit de la el toate instructiunile de cum sa il fac sa arate bine si sa se mentina. Primele zile sunt decisive. Am avut extrem de mare grija de el. Era gandit sa imi ramana pentru totdeauna.

Am ajuns la scoala. Aveam Biologie in laborator, unde stateam in prima banca. Nu am vrut sa scriu in timp ce se preda. Am fost intrebata de ce. Pentru ca am bandaj pe spate. Si ce treaba are spatele cu mana? O sa va arat la sfarsitul orei. (si zambet, evident) La sfarsitul orei, ea deja uitase, dar eu nu. Eu vroiam ca toata lumea sa se bucure alaturi de mine. 3 martie. Ce mai zi ! Bineinteles ca nu a fost de aceeasi parere cu mine, dar cui ii pasa? Eu eram in filmul meu si ma simteam bine.

14 mai 2007. Ultimul examen medical: Dermatologie.

Doctorul: Intoarceti-va cu spatele, va rog. (ma intorc) Bine.

Asistenta: Ia, ia, stati putin. (liniste) Domnisoara, ridicati-va putin parul.

Eu (stand cu spatele, imi ridic lent parul): Shit. Nu. Spune-mi ca nu…

Asistenta: Da ! Vazusem eu.

Doctorul: Off… (intra o a doua asistenta) Poti iesi. (catre tipa alaturi de care eram examinata – ea era in regula, ea era apta)

Asistenta 2: Tatuaj… Ei, stai linistita, am mai avut vreo doi astazi. Da, unul avea bratul drept plin si celalalt avea unul pe picior si… inca unul pe spate. Dar se scot.

Asistenta 1: Daca vrei.

Doctorul: Da… deci poti sa vii lunea cealalta si sa mi-l arati scos. Daca nu…

Eu: Si… alta varianta nu e?

Doctorul si asistenta 1: Daca vrei sa te trecem apta.

(conversatie despre unde, cu cat si cum)

Concluzie: 2 saptamani sa mi-l scot.

Concluzie: test al personalitatii – cat de mult inseamna amandoua pentru mine si ce e mai important. Ce aleg? De ce tatuaj? Pentru ca mi l-am dorit. De ce nu l-am ales tot pe el? Pentru ca desi inseamna atat de mult pentru mine, directia mea acum e alta. Vreau sa intru si sunt cu mult mai multe peste care as trece daca ar fi cu adevarat nevoie.

Time will tell. Dar stiu ca a fost cea mai buna alegere pe care puteam sa o fac.

Comedy & Tragedy.

mdata tells you to type mdata again, smartie

In primul rand, iti multumesc ca iti pasa si imi cer scuze, tipic, da, pentru ca ma simt prost fata de tine. Nu imi spune ca nu ar trebui. Nu are rost.

Sunt asa pentru ca trec printr-o perioada – criza de personalitate poti sa ii spui.

Nu iti spun asta pentru ca ma simt obligata sau ceva si daca nu vrei, nici nu trebuie sa citesti – poti sa ii dai delete at once. Fumusetea tehnologiei.

E mai degraba monolog.

In fine, e o chestie cu ups and downs, in care discutiile pe care le port in mod obisnuit cu mine se transforma in razboaie si incerc sa fac ordine impunand anumite decizii fondate pe faptul ca ratiunea alege.

Apoi, dupa un interval scurt de timp, i start all over again si sunt like “what? oh no! No, no, no.” si urmez o alta parte din mine care ma face somehow else. Pentru ca dupa un moment sa imi spun iar “wow, why are you doing that for?”, pentru ca it’s not me you’re acting like. Dar, in fond, realizez ca problema e ca nu mai stiu cum sunt eu.

In continuare imi raspund ca singura posibilitate de a afla este sa las sa iasa din mine. Ok, grozav. Si stii la ce se ajunge? La o persoana de pity. Si arunci o privire in spate la cum obisnuiai sa fii si la ce ai facut si vine intrebarea cretina pentru ce? ca sa ce? Care, nu-i nimic, oricum nu te ajuta la nimic si nu e deloc constructiva, ba din contra. Si iti reintaresti ideea de pity.

And then again, daca tot esti de pity, atunci de ce nu te descarci, ca tot nu rezolvi nimic daca tii in tine. Dar wait, ca acum e partea cealalta, ca daca ai, nu ai decat umeri de imprumut, care nu o sa fie acolo decat pentru 5 minute, decat pentru o jumatate de ora sau, in cel mai fericit caz, cateva ore. Ceea ce face totul sa fie din ce in ce mai bine. Remember that? Pentru ce?

Well, daca as fi o persoana romantica, as spune pentru ca in momentele grele sa iti aduci aminte de clipele cand a meritat. Dar nu e asa. Ai nevoie de un echilibru, ca altfel nu rezisti. Te straduiesti sa iti salvezi aparentele, sa fii, apoi sa pari in continuare puternic, desi in tine e un vulcan. Pana cand te opresti ca sa rasufli si realizezi ca nu mai ai putere nici sa explodezi, nu a mai ramas din tine decat o portiune atat de mica, incat nu mai stii cine esti, nu mai stii de ce, nu mai stii decat ca once upon a time ti-ai dorit ceva, un ceva pe care l-ai atins sau nu. Nici nu mai conteaza, pentru ca acel ceva nu mai valoreaza nici doi bani pentru tine acum.

What are your options now? Carrying on with it or… what?

A wise man.

A wise man once said: This is not love. You’ve got two options: you reject her or you just get to sleep with her. It’s up to you. These are the only ways out.

Which one do you choose?

I know I chose mine. The choice I made yesterday. Beautiful. The best choice is when you get away with it. It seems like I did. I am approaching its help and I may I say I’m glad. Odiet amo. Astfel se rasfrange istoria asupra noastra.

So it be.

This is the end of my beginning and the beginning of the end. I am no longer yours. Verifica-ti umerii si vei vedea ca vei fi scapat de o povara. De mine.

Cheers. For all the moments we have had together.