Am doar 19 ani. Bine, fara cateva ore, in cazul in care informatiile pe care le detin in aceasta privinta ar fi corecte. Irelevant.
Ideea e ca nu ma incalzeste nici de data asta cu nimic. Nu ca ar fi iesit din comun, dar mi-as fi dorit sa ma fi simtit altfel – fericita. Macar acum. E penibil cand se bucura altii in locul tau, iar tu ramai la fel de rece, dezamagire, scarba.
Nu, normal ca nu totul se invarte in jurul unei simple zile. Ma leg de ea ca sa imi vars amarul. Rectific, sa incerc sa ma eliberez din o mica parte din ceea ce simt. Mi se pare mult chiar si asa. In fine.
Inca mai am momente cand ma oftic pentru ca imi doresc ceva atat de tare si cand, in sfarsit, l-am obtinut, nu mai inseamna nimic pentru mine. In opinia lui, ar trebui sa imi doresc lucruri marunte si atunci ar merge. In realitate, nici macar atunci nu mi se aplica.
Stii momentele aparent banale cand parca timpul se opreste pentru o fractiune de secunda si stii ca acea imagine iti va ramane intiparita in minte cu mult mai accentuat?
Ei bine, ce faci cand imaginile devin obsedante si le vezi de fiecare data cand inchizi ochii, sunt acolo in orice moment, indiferent unde ai fi, indiferent cu cine?
Cel mai greu e ca nu e doar una. Numai doua, dar se succed atat de brusc, incat infige un pumnal in cutia-mi craniana de fiecare data cand schimba cadrul. E imaginea lui pe marginea patului intr-o sambata dimineata si este el, lipit de spatele meu, pe perne, in mijlocul camerei; ii simt respiratia, pulsul nostru e rapid si ma doare. El – la marginea patului, in sezut, eu – intinsa pe spate si privindu-l. El, in spatele meu, atat de aproape, atat de departe. El – privind in gol, eu – privindu-l pe el. El, intorcandu-se catre mine. El – cu privirea pierduta, eu – cu mana intinsa catre el. El… ma priveste si imi spune ca o sa vad ca totul o sa fie ok. Cum ok? Mana mea il trezeste din reverie si ii aduce privirea catre mine. “O sa fie ok.” El imi strange mana si imi zambeste. Stiu si imi pare rau. Sunt fraiera si nu vreau sa ma vindec. Inchid usa dupa mine si plec. Vreau sa ma cauti si sa ma gasesti, dar cele trei minute au expirat. Max Maximalul. Am pierdut.
Patetic.
Imi provoc scarba. Scarba aprobativa si ironica. Cat de clara am ajuns. Vreau sa trag din nou din oglinda de buzunar, vreau Ascona aia verde inchis si vreau sa fugim odata, indiferent de cati pumni mai am de incasat sau
