Long time no see.

Da, stiu.

Desigur, precum o prietena insista sa imi sublnieze – viata mea se continua in ritmul unui film cu foarte multe planuri, cu o actiune foarte ampla si personaje bine conturate.

Sunt mandra posesoare a unui tatuaj. Rectific: obisnuiam sa fiu. De curand am ales sa renunt la el. Numai ca lucrurile nu stau ca atunci cand incerci sa te descotorisesti de un obiect. Situatia e cu totul alta. In cazul meu am avut de ales intre doua lucruri care inseamna enorm pentru mine. Si am ales.

Tatuajul mi l-am facut pe 3 martie in urma cu 4 ani. A venit in urma unui proces de gandire cel putin la fel de indelungat. Erau trei simboluri chinezesti care semnificau Comedy&Tragedy. Reprezentant toujours pour moi – nu e nevoie de explicatii suplimentare.

Da, am reusit sa ma inscriu. Nu pot decat sa sper ca ma voi numara printre cele 5 persoane care vor ocupa acel loc, indiferent de ce ar insemna asta.

Operatia a fost dureroasa. De fapt, au fost 2 pana acum – cu laser. Am avut senzatia ca se da timpul inapoi si sunt pe acelasi pat pe care eram atunci cand el imi facea tatuajul.

Imi aminteam apoi cum era inainte, cand el isi pregatea instrumentele. Imi amintesc felul in care statea pe scaun, cu picioarele incrucisate in jurul piciorului din dreapta al scaunului si cat de mult m-a calmat imaginea asta – era pozitia in care si eu ma simteam cel mai confortabil pe un scaun si nu mai vazusem pe nimeni vreodata sa adopte acelasi stil. Am redescoperit apoi ca am urmat acelasi liceu. Imi cunostea majoritatea profesorilor. Fusesera si ai lui. Atelerul lui era intr-un subsol foarte obscur al unei case in care locuia. Aici era si calculatorul lui.

Mi-a facut tatuajul cu sub 50% din pretul pietei, fara vreun acord al parintilor. Am vazut in privirea lui retinerea. Avea nevoie de bani. Se lasase de meserie de cativa ani. Mi-a zis. Eu gasisem numarul lui pe o foaie sfasiata de vreme si cu caracterele sterse pe un zid de la Universitate. Eram aproape sigura ca nu va mai fi valabil, dar am vrut sa ma asigur ca nu ratez sansa. Mi-a raspuns si mi-a spus da.
Strangeam bani de un an si ceva si inca nu aveam suficienti, dar o parte din colegii de clasa m-au ajutat.

Era Miercuri. M-am intalnit cu el la Armeneasca. Incepeam orele de la 12:30. Era inca dimineata. Cand am terminat, era 12:20, iar eu ma simteam cel mai fericit om de pe pamant. Ma simteam implinita, eram libera ! Raspandeam fericire in toate partile, vroiam sa strig tuturor ca il am, e al meu si nimic nu il mai poate lua fara sa ma ia si pe mine. Suntem impreuna, e al meu. Mi l-am dorit si il am. Atat. Divin.

Am primit de la el toate instructiunile de cum sa il fac sa arate bine si sa se mentina. Primele zile sunt decisive. Am avut extrem de mare grija de el. Era gandit sa imi ramana pentru totdeauna.

Am ajuns la scoala. Aveam Biologie in laborator, unde stateam in prima banca. Nu am vrut sa scriu in timp ce se preda. Am fost intrebata de ce. Pentru ca am bandaj pe spate. Si ce treaba are spatele cu mana? O sa va arat la sfarsitul orei. (si zambet, evident) La sfarsitul orei, ea deja uitase, dar eu nu. Eu vroiam ca toata lumea sa se bucure alaturi de mine. 3 martie. Ce mai zi ! Bineinteles ca nu a fost de aceeasi parere cu mine, dar cui ii pasa? Eu eram in filmul meu si ma simteam bine.

14 mai 2007. Ultimul examen medical: Dermatologie.

Doctorul: Intoarceti-va cu spatele, va rog. (ma intorc) Bine.

Asistenta: Ia, ia, stati putin. (liniste) Domnisoara, ridicati-va putin parul.

Eu (stand cu spatele, imi ridic lent parul): Shit. Nu. Spune-mi ca nu…

Asistenta: Da ! Vazusem eu.

Doctorul: Off… (intra o a doua asistenta) Poti iesi. (catre tipa alaturi de care eram examinata – ea era in regula, ea era apta)

Asistenta 2: Tatuaj… Ei, stai linistita, am mai avut vreo doi astazi. Da, unul avea bratul drept plin si celalalt avea unul pe picior si… inca unul pe spate. Dar se scot.

Asistenta 1: Daca vrei.

Doctorul: Da… deci poti sa vii lunea cealalta si sa mi-l arati scos. Daca nu…

Eu: Si… alta varianta nu e?

Doctorul si asistenta 1: Daca vrei sa te trecem apta.

(conversatie despre unde, cu cat si cum)

Concluzie: 2 saptamani sa mi-l scot.

Concluzie: test al personalitatii – cat de mult inseamna amandoua pentru mine si ce e mai important. Ce aleg? De ce tatuaj? Pentru ca mi l-am dorit. De ce nu l-am ales tot pe el? Pentru ca desi inseamna atat de mult pentru mine, directia mea acum e alta. Vreau sa intru si sunt cu mult mai multe peste care as trece daca ar fi cu adevarat nevoie.

Time will tell. Dar stiu ca a fost cea mai buna alegere pe care puteam sa o fac.

Comedy & Tragedy.