And so it did. (ro)

Am auzit multe persoane spunand ca atunci cand iti doresti mai tare, nu ti se intampla. Sincer, desi nu sunt deloc optimista din fire, eu cred ca iti iese. Depinde acum cat intelegem fiecare prin maxim.

Sa ne amintim de cuvintele mele din urma cu 24 ore. Prefer sa facem abstractie, dar o sa o consemnez. It happened. Welcoming back and all that crap.

A fost o zi infernala. Deja vu. M-am trezit superb – mi-am deschis ochii la a doua alarma si ningea cu fulgi enormi. Cand ma culcam, inca mai ploua. Era deja dimineata. Acum era 12.

Am stat putin la calculator, apoi am pierdut aproape o ora sa imi gasesc bocancii. Erau intr-un raft parasit de soarta. M-am pregatit de plecare – hainele ma duceau cu gandul la those old times. Mi-am luat haina de piele, dar aratam altfel decat back then.

Am ajuns la sediu. Mi-a luat mai mult decat eram obisnuita. Nimic extraordinar, anyway.

Da. Ne-am vazut azi. Nu l-am imbratisat. A venit la mine plin de energie, zambind. M-am simtit prost. Nu aveam de ce.

Urmeaza un fragment pe care o sa il dau pierdut.

Hotarasem sa plec. Acum ma intorceam acasa – in locul unde nu e acasa, dar e mai bine ca acasa. Nu vroiam. Era ultimul lucru pe care vroiam sa il fac. Am simtit ca nu am de ales. Hotararea era luata. M-am intors cu un nu. Clar NU. Asta e.

Toata lumea are vicii. Unii fumeaza, alti beau, eu sunt cu boii. Am hotarat sa ma las.

Am vazut un film. Unul bun. Fantana. In sfarsit, nu o comedie, nu o tentativa de ceva. Mi-a placut senzatia de dupa.

Nu stiam daca sa plec dar mai dura jumatate de ora pana se lua urmatorul. Am plecat.

In taxi la Titan ii ceream soferului sa faca… cale intorsa. M-am intors. Nici eu nu stiam exact de ce am ales sa o fac. Am vrut. Ardea in mine dorinta si ma justificam prin “asta e genul de chestie pe care o sa o povestesc nepotilor”. Motivul era altul. Imi doream sa merg mai departe, sa mai fac un pas. Total constienta de mersul meu regulat – un pas inainte, doi inapoi. And I did.

Am scris postul asta in atat de multe etape, incat le-am pierdut numarul. Am inceput la 10 p.m. si e deja 7:10 a.m. Am trecut prin cateva stari pe care nu as putea sa le repet nici daca as vrea. Senzatiile depasesc cu ce m-am obisnuit. Inca mai tremur…

Situatia imi este atat de neclara si ma tem sa ma intreb care imi sunt sentimentele. Nu vreau sa declar nimic. Sunt convinsa ca stiu despre ce e vorba, dar nu vreau sa accept. Stiu.

O sa revin cu amanunte atunci cand o sa consider de cuviinta. Pana atunci, sa consideram subiectul inchis.

Reluam:

I know in the past I’ve found it hard to say…
Tellin’ you things, but not tellin’ straight.
But the more I pull on your hand and say,
The more you pull away.

Most conversations are simply monologues delivered in the presence of witnesses.